patetic...

nu am mai scris de ceva vreme pt ca pur si simplu nu am avut nimic de spus, viata mea e una goala si plina de dor, da, pentru simplul fapt ca prietenul meu cel mai bun, persoana care ma intelege, care este mereu acolo, care este tot pentru mine pe lumea asta si nu in ultimul rand fratele meu a decis sa isi urmeze visul si sa faca primul pas spre o viata mai buna, respectele mele ca a avut curajul si taria de caracter sa lase in urma totul: familie, prieteni si iubirea de mult cautata si gasita in al 12-lea ceas, pentru ca de ce nu, viata e o c**va si cum te f*te ea nu te mai f*te nimeni...
in fiecare seara ma astept sa il gasesc in oras cu tovarasii lui, sa-i aud vocea pe casa scarii la ore tarzii in noapte, sa tresar cand se deschide interfonul noaptea si sa astept ca el sa intre pe usa, sa ii plang pe umar cand viata nu e asa cum speram si el sa ma imbarbateze, sa-l imbratisez cand simte ca lumea ii fuge de sub picioare si sa impartim ultima tigara la rasaritul soarelui... nimic nu mai e  la fel, mi-e dor de glumele  si tachinarile lui.
cu fiecare seara care trece imi este mai dor si ma gandesc la ce face el in fiecare moment al zilei, ma simt ca si cum cineva a rupt o bucata din mine, si poate par absurda si nu am motive sa simt tot ceea ce simt, dar cand o legatura atat de stransa este instrainata fiecare pas devine mai greu si fiecare borna kilometrica arata mai multi km...
scumpul meu frate iti simt lipsa mai mult decat poti tu sa iti imaginezi si insemni mai mult decat poti tu sa gandesti...
te iubesc.